Moralitatea sistemului educational romanaesc

QUOTE

As dori sa aduc in discutie aspectele legate de filozofia care sta in spatele legii, angajarea morala al legii in educarea elevilor.

…LEGEA EDUCATIEI…
….

QUOTE

trăim într-o lume în care succesul individual în orice domeniu şi activitate este aproape exclus, ca să nu mai vorbim de faptul că prin natură suntem construiţi astfel încât să avem nevoie de un partener, cel puţin pentru a ne perpetua specia. Regulile de conduită în familie sau la locul de muncă, privite ca simple reglatoare de comportament nu îşi ating scopul decât dacă sunt asumate. Asumarea lor este condiţionată de adoptarea valorilor care au condus la aceste reguli. Pentru a avea aceleaşi reguli, trebuie ca ele să plece din aceleaşi valori. Astfel încât orice comunicare reuşită, conlucrarea şi consensul presupun valori comune. Să spunem că avem valori şi dorinţe comune şi vrem să lucrăm în echipă. Este suficient pentru ca să avem o colaborare bună şi succesul garantat? Cu siguranţă nu. Nu te poate obliga nimeni să joci corect, să nu profiţi de o oportunitate care apare şi ar putea distruge colaborarea prezentă. Pentru ca aceasta să fie trainică este nevoie şi de angajamentul moral. Acesta menţine omul în limitele unui comportament corect, fidel faţă de persoana sau grupul cu care e stabilită relaţia pe toată durata colaborării. Care este poziţia şcolii faţă de acestea? Ea se mulţumeşte să impună reguli în numele unor valori care nu mai sunt acceptate de majoritatea elevilor. Ideea implicită, filozofia învăţământului actual, are la loc central mitul raţionalist potrivit căruia dacă îţi dezvolţi suficient capacitatea de gândire şi acumulezi suficiente informaţii eşti bine pregătit pentru viaţă şi succes. Tinerii observă relativ uşor că viaţa adulţilor este guvernată de valori iar şcoala nu le vorbeşte deloc despre ele, în dorinţa ei iluministă de a se menţine echidistantă faţă de acestea. Cu atât mai puţin li se explică şi li se propune angajamentul moral faţă de acele valori care conduc la o colaborare eficientă în echipă şi în familie. În aceste condiţii ruptura dintre învăţământ şi cei ce trebuie învăţaţi se adânceşte, ei văd că şcoala nu îi învaţă lucrurile de care ei au nevoie. În schimb li se cere să ştie lucruri pe care nu le vor mai folosi niciodată în viaţă. Soluţia ar putea veni din întoarcerea şcolii către beneficiarii ei cu dorinţa explicită de a aborda omul ca întreg confruntat cu lumea valorilor şi a moralei, nu doar ca pe o fiinţă pur raţională, lipsită de dorinţe şi sentimente. Cadrele didactice ar fi în sfârşit chemate să arate elevilor lumea în care trăiesc oamenii, nu doar lumea obiectelor sau cea în care oamenii sunt trataţi ca nişte obiecte