Previzuini care pot deveni realitate: Aerostate orbitale – laboratoarele viitorului?

Posted: 1 Mai 2013 in aeronautica

 

Zborul – visul care frământă omenirea de milenii

Devenită de-a lungul timpului o obsesie pentru umanitate, zborul este un visul omenirii de milenii, dacă ar fi să dăm crezare legendelor, documentelor unor realizări tehnice sau operelor literare. De la textele sumeriene, zborul lui Icar, și până la elicopterul desenat de Leonardo da Vinci, sau aparatele de zbor imaginate de Jules Verne, încercările de rezolvare a problemelor legate de sustentație și propulsie sunt în general asemănătoare cu cele propuse în secolul XX.

Câți dintre noi dând frâu liber gândurilor, nu au visat măcar odată să zboare cu aparate care fascinează orice imaginație?

Primii vizionari erau convinşi că, cel mai bun mod de a zbura îl constituia simularea bătăilor aripilor păsărilor. Visul omului de a zbura, ar fi reușit a se concretiza cu mult mai devreme, dacă eforturile ar fi fost concentrate în direcţia realizării unor obiecte cu aripi fixe, în genul planoarelor zilelor noastre. Din punct de vedere tehnologic încă din evul mediu, omenirea dispunea deja de toate materialele necesare zborului, însă o componenta totuși lipsea.  Abordarea aerului ca și un fluid, portanţa – fiind elementul cheie al zborului. Percepția și studiul aerului ca și un gaz, apărută  la mijlocul secolului al XVII-lea, a culminat cu apariția baloanelor cu aer cald. Primele demostrații, aparțin fraților Montgolfier, cu aerostatul inventat, și datează din iunie 1783. Balonul rudimentar, fusese fabricat din pânză căptuşită cu hârtie şi umplut cu aer cald de la un foc de paie umede, a reușit a se ridica la peste 500 de metrii, aterizând apoi la 800 de metri distanţă de locul de lansare. O mică „Arcă a lui Noe“ a fost lansată în aer, după ce au îmbarcat o oaie, o rață și un cocoș, într-un coș anexat la balon. La aceea vreme, interesul Academiei de Științe franceze, se materializează pentru continuarea experimentului sub îndrumarea unui reputat fizician al momentului, Jacques Alexandre Charles. Zi istorică pentru Franța și umanitate, pe 21 noiembrie 1783, Jean-Francois Pilatre de Rozier şi marchizul d’Arlandes, sunt primii oameni care au călătorit timp de 25 de minute în aer, pe o distanţă de 12 kilometri deasupra teritoriului francez. Astfel se realizează  visul de secole al omului, iar zborul devine realitate. Fizicianul Charles modifică balonul fraților Montgolfier, realizând primul aerostat cu hidrogen, reușind în decembrie în același an, remarcabila performanță de a se ridica cu balonul la 3.000 de metrii, și aterizând voluntar după 35 de minute. Performanța sa dotorându-se fizicianului englez, Henry Cavendish, care în 1766 descoperă hidrogenul. Balonul lui Charles era construit dintr-o nacelă agăţată de balon printr-o plasă, supapă pentru eliberarea gazului, manevrată din nacelă, saci cu nisip ca lest, şi un barometru pentru a determina altitudinea atinsă. Din momentul apariției acestei invenţii şi până în prezent, zborul cu balonul nu a suferit modificări importante, cu excepţia îmbunătăţirii sistemului și controlului aerului cald.

Presupuneri viabile într-un viitor apropiat

Aerostatul spațial ar putea deveni în scurt timp mai mult decât un proiect viabil. Plasarea acestuia s-ar putea realiza pe o orbite circumterestre la o altitudini variind între 30 – 40 km. Astfel de aerostate plasate în stratosferă, vor reprezenta laboratoarele viitorului. Posibile stații spațiale, aceste laboratoare vor putea fi folosite pentru cercetări avansate în domeniul științelor dar și pentru antrenamentul viitorilor cosmonauți. Motivații sunt destule. În primul rând, asigurarea pe orbită a unui volum mare de aparatură, și posibilitatea folosirii lor ca si sateliți de telecomunicații având costuri mult reduse decât în cazul sateliților geostaționari. O astfel de stație orbitală, ar mai putea fi folosită în domeniul studiilor meteorologice, de urmărire a parametrilor care determină schimbările climatice la nivel global, dar și ca stație autonomă de producerea energiei electrice utilizând energia solară radiativă. În plus s-ar putea reliza operații de teledetecție pentru prospectări geologice, dar și unele studii în domeniul microundelor prin efectuarea unor experimente pentru dispersarea ceții și chiar a acumulărilor de gaze poluante. Consider că modificarea cu precauție a climei în unele zone, poate duce la efecte benefice pentru populația zonelor respective. Acționarea asupra gradului de ionizare și a conductivității electrice a atmosferei se va dovedi în timp o metodă necesară și cu costuri minime, pentru a menține parametrii stratului de ozon. Cu ajutorul unor astfel de aerostate s-ar putea plasa pe orbite și a unor  telescoape, inclusiv aparatură de analiză spectrală foarte sensibilă. Și nu în ultimul rând să nu uităm de posibilitatea oferită de turismul spațial care este în continuă dezvoltare, astfel posibilii călători ar avea şansa de a vedea cum Soarele apune în spatele Pământului.

Este posibil ca în scurt timp să fie schimbată percepția în domeniul cercetărilor spațiale, prin realizarea și plasarea pe orbite circumterestre a unor aerostate cu heliu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s