Undacity – introducere in inteligenta artificiala, educatie de calitate accesibila tututror

Posted: 6 Martie 2012 in educație permanentă

Udacity reprezintă cea mai nouă încercare de a face educaţia de calitate accesibilă tuturor.  Proiectul a început atunci când Sebastian Thrun, un profesor de la Universitatea Stanford, a decis să predea nu doar studenţilor săi cursul „Introducere în Inteligenţa Artificială”, ci tuturor celor interesaţi, în mod gratuit online. Participanţii online urmau să aibă parte de aceeaşi educaţie, de aceleaşi teste şi de aceeaşi atenţie în acordarea notelor precum cei prezenţi în sala de curs. Iniţiativa sa a avut mult mai mult succes decât se aştepta: în primele ore, peste 5.000 de persoane s-au înscris pe site-ul dedicat cursului. „Până duminică seara, numărul crescuse la 10.000, iar luni dimineaţa a trebuit să particip la câteva şedinţe cu reprezentanţii universităţii, pe care nu-i informasem de iniţiativa mea”, a relatat Thrun ulterior.

În cele din urmă, la cursul de inteligenţă artificială s-au înscris peste 160.000 de studenţi din 190 de ţări. Thrun a descoperit că printre aceştia se numărau inclusiv persoane din Afghanistan, care călătoreau pe distanţe mari, prin zone periculoase, pentru a avea acces la Internet. 23.000 de studenţi au absolvit cursul, iar 248 au obţinut scoruri perfecte (performanţă pe care nu a reuşit-o niciunul dintre studenţii de la Stanford).

Thrun stabilise încă din 2011 că nu dorea prelungirea contractului său cu universitatea Stanford, care expira, deoarece urma să se dedice unui alt proiect în care joacă un rol important: ‘’Google Car”, în cadrul căruia Google şi-a propus să creeze o maşină capabilă să se conducă singură. Acesta nu a fost, însă, singurul proiect în care s-a implicat Thrun după ce a plecat de la Stanford. Impresionat de succesul neaşteptat al cursului online, profesorul Thrun a decis să cheltuiască 200.000 de dolari din economiile personale pentru a lansa o nouă platformă dedicată învăţământului online: Udacity. Thrun îşi propune ca Udacity să fie o instituţie de învăţământ superior de calitate, la care toată lumea să aibă acces gratuit. Udacity a lansat două cursuri deja disponibile publicului: unul în care studenţii vor învăţa de-a lungul a 8 luni cum să conceapă un motor de căutare şi altul în care vor învăţa să programeze un automobil care se conduce singur. Cursurile sunt deschise tuturor, nefiind nevoie de cunoştinţe anterioare pentru a participa. Thrun îşi doreşte ca Udacity să ofere în viitor numeroase alte cursuri de informatică. Sergey Brin, cofondator al Google, a încurajat proiectul, recomandând tuturor să participe la cursuri, deoarece „informatica îţi permite apoi să realizezi aproape orice”. Cursurile lui Thrun nu sunt structurate precum cele obişnuite. „Mi-am dat seama că notele reprezintă eşecul sistemului educaţional”, a afirmat Thrun. În sistemul educaţional actual, o persoană care ia o notă „de trecere” merge mai departe, deşi nu dovedeşte cunoaşterea materiei predate. „Când înveţi să mergi pe bicicletă şi nu-ţi iese, nu te opreşti din învăţat pentru a încerca să te apuci de ceva mai greu, cum ar fi mersul pe un un uniciclu”, explică Thrun. Astfel, Thrun a conceput platforma Udacity pentru a permite fiecărui student să înveţe în ritmul său, până stăpâneşte materia. Thrun are planuri măreţe, dezvăluite de manifestul publicat pe site-ul personal: „Sunt împotriva educaţiei accesibile doar celor mai buni 1% din studenţii lumii. Sunt împotriva educaţiei superioare ce costă zeci de mii de dolari. Sunt împotriva dezechilibrului pe care îl provoacă actualul sistem în lume. Doresc să îi ajut pe ceilalţi 99% să devină mai puternici. Doresc să democratizez educaţia. Educaţia ar trebui să fie gratuită, accesibilă tututor, oriunde şi oricând”.

Anunțuri
Comentarii
  1. LACI spune:

    Bravo Teo , 0745920978 e nr.meu,suna-ma ca ti-ai schimbat numarul si nu pot vorbi cu tine,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s