Paracetamolul … videca durerea emotionala cauzata de despartire

Posted: 1 Martie 2012 in din massmedia internationala

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California susţin că o simplă doză de paracetamol poate diminua durerile provocate de o despărţire.Neurologii au descoperit că durerea emoţională este produsă în zona creierului în care se activează şi durerea fizică.

De asemenea, ei au constatat că durerea produsă de suferinţa sufletească poate răspunde la calmante.Un prim studiul a fost realizat pe o durată de trei săptămâni, timp în care 62 de voluntari au fost rugaţi să ingereze fie paracetamol, fie un tratament placebo şi apoi să noteze cum s-au simţit de-a lungul zilei.Rezultatele studiului au demonstrat că cei care au primit 1000 de mg de paracetamol, echivalentul a două tablete, au înregistrat o reducere semnificativă a stărilor de suferinţă, comparativ cu cei care au urmat tratamentul placebo.O altă cercetare a fost realizată pe un grup de indivizi care au luat parte la un joc video menit să îi facă pe unii din ei să se simtă neacceptaţi. În tot acest timp, creierul fiecărui voluntar a fost monitorizat, iar cercetătorii au putut observa că durerea provocată de neacceptarea în cadrul grupului se produce în aceeaşi zonă în care se declanşează şi cea fizică.

http://www.mailonsunday.co.uk/health/article-2105813/The-pill-mend-broken-heart-Scientists-claim-simple-painkillers-dull-pain-rejection.html

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s