Managementul educational, leadership, formare

Posted: 27 Noiembrie 2010 in educație, educație permanentă

 

Secolul XXI a debutat cu crearea unui spaţiu european, pentru învăţarea permanentă, care va duce până la urmă la armonizarea politicilor, structurilor şi instituţiilor educative. Dimensiunea europeană devine astfel operaţională prin politicile educaţionale, reflectate de legislaţie, finalităţi, valori şi competenţe, fiind totuşi un proces de restructurare şi înoire pe termen mai lung, contextualizat în realităţile învăţământului românesc. Competenţele secolului XXI , responsabilitate şi capacitate de adaptare, competenţe de comunicare, creativitatea şi curiozitatea intelectuală, gândirea critică şi gândirea sistemică, informaţii şi abilităţi media, capacităţi de colaborare şi perfecţionare, identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor, auto-formare, responsabilitate socială(vezi: www.21stcenturyskills.org) sunt mai  mult decât necesare. Într-o Europă a cunoaşterii accentul se pune pe formarea continuă a educatorului, iar competenţele cadrelor didactice, din această perspectivă deven un imperativ major, fiind jalonat de valorile acceptate de Consiliul Europei, prin diferite programe.

Astfel cele câteva rânduri scrise de mine, constituie doar o simplă pledoarie pentru ca parteneriatul profesor-elev, să devină o realitate. Rolul educatorului va deveni foarte important în democratizarea acestei relaţii, constând în crearea unui climat pozitiv, în care nota caracteristică este dată de cooperare-colaborare, astfel încât elevul din obiect al educaţiei devine subiect activ al acesteia. Învăţarea pe tot parcursul vieţii, devine foarte primordială în dinamica unei societăţi, iar cunoaşterea este principalul motor, competenţele cheie a căror prezenţă promovează dezideratul unui ridicat grad de ocupare, şi de împlinire la nivel personal. Astfel formarea adulţilor reprezintă una dintre cele mai importante dimensiuni ale politicilor europene în domeniu. Managementul educaţional, formarea, leadership-ul, sunt concepte mai mult ca oricând în actualitate, fiind vorba până la urmă de CALITATE, atât ca excelentă şi scop în sine, cât şi ca o răspundere faţă de nişte norme de bază, dar mai ales ale unor nevoi şi aşteptări. Rolul managerului este de a analiza permanent evoluţia cererii pe piaţa muncii, de a consulta permanent beneficiarii şi de a modifica strategiile conform situaţiilor existente şi viitoare. Cele 8 principii ale calităţii reprezintă o serie de descriptori de performantă pe baza carora se masoară performanţa la nivelul furnizorului de servicii educaţionale şi la nivelul sistemului. Deoarece metodele de recrutare a personalului sunt într-o continua dinamică în multe sectoare de activitate, din cauza apariţiei noilor tehnologii în comunicarea şi transmiterea de informaţii şi din cauza reformelor structurale, angajaţii de la toate nivelurile trebuie să dobândească cunoştiinţe, aptitudini, atitudini şi mentalităţi noi, ăntr-un ritm cât mai rapid. Astfel învatamantul şi formarea devine un mijloc de lărgire a cunoştiinţelor şi aptitudinilor, având ca scop satisfacerea nevoilor şi posibilitatilor de formare continuă a adulţilor. Cursanţii, până la urmă, vor trebui “să învaţe cum să înveţe” într-un mediu modern iar studiul individual, îi va încuraja să privească studiul ca pe un proces continuu. Cum trăim într-o societate a învăţării aceasta este o nouă forma de educaţie, modernă.

Faptul că o organizaţie educaţională funcţionează nu înseamnă neapărat că este una de succes. Esenţial este modul în care este condusă, principiile şi valorile care se reflectă în practică. Dificultatea principală în ceea ce priveşte conducerea unei şcoli este complexitatea variabilelor care intervin: elevi, profesori, programe de studiu, tehnologie educaţională etc. Realitatea arată faptul că un director de şcoală trebuie să fie nu numai un bun profesor, ci şi un bun manager.

Conducerea bazată pe principii este un model de management care oferă soluţii la unele din dilemele celor care conduc destinele unei organizaţii:

  • Cum se poate păstra echilibrul între muncă şi familie, ambiţii profesionale şi personale?
  • Cum se poate păstra direcţia cea bună, în condiţiile în care apar tot mai multe schimbări cu efecte tot mai variate?
  • Cum se poate crea o echipă de lucru ai căror membri se completează unul pe altul?
  • Cum se poate încuraja dorinţa de schimbare şi de modernizare fără a aduce mai multe pagube decât avantaje?

Raportul dintre caracterul de ştiinţă şi cel de artă care se atribuie managementului constituie un domeniu de dispută între specialişti, faţă de care se exprimă păreri diverse. Aceste dispute sunt generate, în principal, de conţinutul termenilor cât şi dintr-un conflict de opinii. În acest context, literatura de specialitate oferă grupări ale autorilor având drept criteriu ideile referitoare la raportul dintre ştiinţă şi artă în management. În baza acestui criteriu autorii au fost cuprinşi în trei grupe: 1.) cei ce manifestă reserve chiar în privinţa utilizării cuvântului “artă” a managementului, având drept argument faptul că s-ar refuza recunoaşterea conţinutului ştiinţific al managementului, făcând concesii empirismului şi spontaneităţii în această activitate; 2) o altă grupă de specialişti este formată din cei care susţin că managementul are atât o dimensiune ştiinţifică, cât şi una care ţine de domeniul artei. Potrivit opiniei acestor autori latura ştiinţifică a managementului se referă la principiile şi metodele elaborate, iar domeniul ce se referă la artă are în vedere individualitatea managerilor care aplică diferenţiat conceptele, metodele, tehnicile oferite de ştiinţa managementului având în vedere şi intuiţia, experienţa, curajul, etc.; 3) cea de-a treia categorie de autori îi cuprinde pe cei care abordează procesul managerial ca fiind atât ştiinţă, cât şi artă, cu precizarea că în perspectivă, pe măsura sistematizării informaţiilor exacte despre management, acestea au menirea să acopere, prin generalizare, un câmp larg de fapte, iar ştiinţa va ocupa, încetul cu încetul, locul artei. O întoarcere în timp permite să se aprecieze că managementul este o artă veche. Popoarele civilizaţiei antice – sumerienii, egiptenii, babilonienii, romanii etc. – au organizat şi au condus diverse activităţi, lucru care poate atesta caracterul de artă al managementului. Managementul ca ştiinţă presupune elaborarea unor concepte, principii, metode şi tehnici de lucru cu caracter general, a căror utilizare trebuie să asigure folosirea optimă a potenţialului uman, material şi financiar din unitatăţile economice. Desigur, pe măsura dezvoltării şi îmbogăţirii teoriei managementului şi arta de a conduce înregistrează progrese semnificative. Pentru acest motiv, mulţi specialişti pledează pentru dezvoltarea unei teorii “complet integrate” a managementului. Referindu-se la motivele care pledează pentru dezvoltarea teoriei integrate a managementului, Philip W. Shay precizează următoarele: a) în domeniul managementului, teoria rămâne un cadru conceptual de referinţă şi prezintă o importanţă crucială pentru activitatea practicată care foloseşte aspecte din numeroase şi diverse ştiinţe, precum şi nenumărate instrumente şi tehnici; b) teoria este necesară pentru orientarea cercetării manageriale, prin evidenţierea lacunelor existente în acest domeniu, precum şi prin oferirea de ipoteze pentru dirijarea eforturilor şi eşalonarea lor judicioasă; c) absenţa unei astfel de discipline ar face imposibilă predarea sau învăţarea managementului, iar managerii nu ar putea să-l utilizeze ca îndreptar al activităţii manageriale; d) numai cu ajutorul unei teorii adecvate a managementului poate fi înţeleasă întreprinderea modernă şi activitatea ei; e) cu ajutorul teoriei managementului se formează managerii capabili să conducă întreprinderile şi celelalte instituţii, se asigură progresul în libertate şi demnitate umană şi se previne împingerea spre centralism excesiv.În condiţiile în care managementul se foloseşte de cunoştinţe de bază organizate (principii, metode, tehnici) este ştiinţă. Când acestea sunt aplicate potrivit unor condiţii specifice, pentru a obţine rezultate dorite, atunci el devine artă.  Capacitatea de a utiliza metodele, tehnicile şi principiile oferite de ştiinţa managementului, de a le aplica, de a le combina reprezintă, de fapt, tocmai arta de a conduce. Trecerea la economia de piaţă impune schimbări de fond, inclusiv în ceea ce priveşte concepţia managerială. Este necesar un proces de asimilare de cunoştinţe care să permită abordări şi soluţionări pentru problemele ivite, ceea ce a fost are tot mai puţină importanţă. Cunoştinţele sistematice de management contribuie la realizarea a ceva care reprezintă mult mai mult decât o simplă pricepere, adică o cultură în acest domeniu, s-ar putea spune chiar o stare de spirit.

 Cel care deţine o     asemenea cultură, se “mişcă” într-o lume aparte a ideilor privind organizarea, coordonarea, antrenarea şi motivarea grupurilor umane care acţionează într-o unitate. El este chemat să-i spijine pe oameni, să-i coordoneze în atingerea scopurilor proprii şi a obiectivelor organizaţiei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s